EcoTech Aqua Srl.

Sisteme de epurare, rezervoare, separatoare de hidrocarburi şi de grăsimi

Get Adobe Flash player

Contact:



OFERTA DE PREȚ:


Tel.: 0726-128815


office@rezervordeapa.ro

office@ecotechaqua.ro






Informații





Bucuresti, Odorheiu Secuiesc, Timisoara, Piatra Neamt, Cluj Napoca, Braila, Craiova

Epurarea apelor

Calitatea apelor este cel mai mult afectată de deversarea de către om de ape uzate. Prin urmare, principala măsură practică de protecţie a calităţii apelor de suprafaţă este să epurăm apele uzate, subiect ce face obiectul prezentei broşuri, a 4-a din seria ECOAQUA.

Primul pas spre epurare este colectarea apelor uzate, care se face prin sisteme de canalizare. ele sunt mai simple la poluanţi industriali, dar foarte vaste şi complicate în cazul canalizării localităţilor, deoarece trebuie să preia ape uzate fecaloid-menajere de la un foarte mare număr de surse - toate chiuvetele, WC-urile, cadele de duş sau baie etc. Se mai adaugă canalele ce preiau apele pluviale. Apele acestea trebuie apoi conduse la staţia de epurare, de unde apoi de regulă sunt restituite în emisar, de obicei un râu. În final vom vedea o serie de reglementări în domeniu, pentru a înţelege mai bine problema epurării apelor.

2. CANALIZAREA

2.1 Generalităţi despre canalizări

La densităţi foarte reduse de populaţie nu e nevoie de latrine şi canalizări, câmpurile şi pădurile servind ca pentru orice animal drept loc de defecare şi urinare. Asemenea condiţii erau cândva peste tot pe glob, dar treptat s-au redus încât astăzi se mai întâlnesc numai în zone montane sau deşertice sau polare. În rest e nevoie de un sistem organizat.

Primele canalizări se pare că au fost făcute acum 5000 de ani la Mohenjo-Daro, pe valea Indusului. În Roma antică, celebra cloaca maxima deservea 1 milion de locuitori. Canale romane sunt şi astăzi în uz, fiind tehnic excelent executate dar nefăcând pe atunci decât să deverseze apele uzate din oraşe în emisar (râu sau mare) mai aval. În evul mediu situaţia în oraşele europene era dezastruoasă, fecalele fiind aruncate pe stradă, în cel mai bun caz în şanţul din mijlocul străzii.

În zilele noastre în ţări dezvoltate există sisteme performante de canalizare şi în mediul rural, în schimb în meri oraşe din lumea a treia fecalele sunt în continuare depuse pe stradă, unde sunt spălate de ploi, consumate de porci sau câini sau uscate de soare şi transformate în praf. De exemplu în Mexico CIty o mare parte din praful din atmosferă este de fapt format din fecale umane uscate. Consecinţele asupra sănătăţii publice sunt pe măsură de grave.

În zone rurale cu climat nu foarte rece şi nu prea umed se pot folosi cu succes sisteme de tancuri septice cu câmpuri de absorbţie pe sol. Mai sigure dar mai scumpe sunt tancurile septice închise, care se vidanjează periodic şi se transportă întreg conţinutul la o staţie de epurare, sau se face sistem centralizat de canalizare ca în mediul urban. O soluţie ieftină hibridă este combinaţia între tanc septic care să reţină numai componenta solidă a apelor uzate fecaloid-menajere şi canalizare centralizată dar care să colecteze şi să ducă la staţia de epurare numai componenta lichidă. Avantajele unui astfel de sistem sunt că tancul septic trebuie golit mult mai rar iar sistemul de canalizare se poate realiza cu ţevi de diametre mult mai mici şi deci cu costuri reduse.

2.2 Structura unei reţele de canalizare

Există diverse variante constructive, soluţii tehnice, de design şi de material folosit la canale. Majoritatea conductelor de canal sunt la noi din ciment sau azbociment, iar marile colectoare au structuri diverse, unele armate sau de metal, fiind adevărate tunele. Există însă principii comune şi variante larg folosite.

În mod tipic, în interiorul clădirilor sistemul începe cu sifoane la chiuvete, WC-uri, pisoare, cade de duş sau baie, canale la nivelul podelei etc. Aceste converg gravitaţional spre subsolul clădirii de unde trec în exterior spre racordul cu reţeaua publică de canalizare

Canalele pentru ape pluviale au deschideri spre străzi, curţi şi alte spaţii. Ele sunt laterale în rigole sau orizontale, acoperite cu grătare. În interiorul puţului se montează dispozitive care să împiedice intrarea de gunoaie şi eventual şi emanarea de mirosuri, având astfel canal cu găleată sau cu găleată şi sifon. Găleata reţine corpurile solide şi se goleşte periodic.

Structura unei reţele de canalizare este arborescentă: canalele de racord converg în canale colectoare secundare ce se reunesc în colectoare principale, ce se termină sau ar trebui să se termine la staţia de epurare.

Reţelele au şi guri pentru vizitare, care să permită accesul pentru control şi întreţinere.

Canalele pot fi curăţate prin diverse tehnici: Spălare cu presiune ridicată, curăţare cu dragă cu lanţ sau cablu; curăţare cu vehicule speciale....

Construcţia sistemului de canalizare trebuie să asigure o perfectă etanşeitate, o netă separare de reţeaua de alimentare cu apă (cu care nu trebuie să vină în contact şi în nici un caz să nu treacă deasupra ei) ca să se evite orice posibilă contaminare. Trebuie să fie cădere suficientă, coturi nu prea strânse, adâncime corespunzătoare ca să nu apară iarna îngheţ şi dimensionările (diametre) adecvate ca să permită preluarea întregului debit, să nu se ajungă la blocaje şi refulări la exterior pe străzi sau şi mai rău în interiorul clădirilor.

Detalii: